Despre cefalee
Cefaleea, sau durerea de cap, resimtita de fiecare dintre noi cel putin o data in viata, este probabil cea mai frecventa cauza de prezentare la medic. Poate sa apara la orice varsta, de la copil la varstnic, are variate moduri de prezentare si nenumarate cauze. Dar, dupa cum vom discuta putin mai jos, cel mai important lucru este sa invatam sa recunoastem asa numitele ‘semne de alarma’ , adica sa ne dam seama cand in spatele unei cefalei se pot ascunde afectiuni mai grave, care necesita tratament prompt sau care, in unele cazuri pot pune viata in pericol.
Dupa cum deja am mentionat, nu toate durerile de cap sunt la fel.
Există o clasificare internațională a durerilor de cap unde sunt precizate criteriile care trebuie îndeplinite pentru a putea stabili diagnosticul și pentru încadrarea acestora într-o anumită categorie. Astfel, sunt descrise în principiu două tipuri de durere de cap:
Cefaleea primară – este o formă în care durerea de cap este principala problemă, nefiind un simptom al unei alte boli subiacente. Din această categorie fac parte:
- Migrena– tulburare cu atacuri recurente, in care cefaleea este de obicei unilaterala, cu tendinta de a fi pulsatila, acompaniata de diverse alte acuze (greata, varsaturi, fotofobie, fonofobie, osmofobie). Cefaleea de tip migrenos poate fi precedata de diverse simptome neurologice (cel mai frecvent vizuale, asa numitele fosfene- dungi luminoase, fulgere sau scantei care apar in campul vizual), care treptat se estompeaza, cedand locul unei dureri intense. Factorii declansatori ai migrenei pot include stresul, schimbarile nivelului de estrogeni, stimuli vizuali, schimbarile climatice, fastingul, vinul, tulburarile de somn, etc.
- Cefaleea de tensiune– de obicei se prezinta ca o cefalee usoara-moderata ca intensitate, nepulsatila, bilaterala, care nu se asociaza cu alte acuze. Disconfortul poate frecvent sa implice gatul sau mandibula.
- Cefaleea tip cluster– durere severa, unilaterala, debutata brusc, recurenta (de obicei apare la ~ 2 ore de la dormire si se repeat multe zile la rand), care se remite spontan in 15 minute pana la 3 ore. Este insotita de simptome autonome dispuse de aceeasi parte cu cefaleea, precum lacrimatie, rinoree, edem conjunctival si periorbital, ptoza palpebrala, sau transpiratie faciala.
- Forme de cefalee primară mai rare– cefaleea la tuse, la efort fizic etc.).
Cefaleea secundară – este o durere de cap care se resimte ca urmare a altor afecțiuni, precum:
- traumatismele extremității cefalice sau ale regiunii cervicale;
- afecțiunile din sfera ORL și stomatologică;
- infecțiile;
- tumorile;
- anumite afecțiuni vasculare.
Durerea de cap în sarcină
Un subiect sensibil il reprezinta perioada sarcinii, in care durerile de cap apar, cu precădre, în primele 20 de săptămâni. Ele nu pun, de regulă, sănătatea copilului în pericol, dar pot produce ingrijorare si discomfort marcat mamei. Totuși, nu trebuie tratate cu superficialitate pentru că durerea de cap în sarcină poate fi un semnal de alarmă pentru o pre-eclampsie, care poate duce la complicații grave.
Cele mai frecvente cauze pentru apariția durerii de cap la femeile însărcinate sunt stresul, lipsa somnului, hipoglicemia, un nivel redus de apă în organism și cresterea in greutate. De obicei cefaleea de tensiune sau migrena din primul trimestru de sarcină dispare începând cu al doilea trimestru pentru că organismul începe să accepte schimbările prin care trece.
Printre cele mai frecvente cauze ale durerilor de cap se numara:
- pozițiile vicioase, prelungite, în timpul lucrului si sedentarismul, care pot duce la o tensionare a gâtului sau spatelui;
- diferite afecțiuni (sinuzita, infecții la nivelul gâtului sau urechii, răcelile, loviturile la cap);
- stresul, atat cel fizic cat si cel emotional;
- onsumul de alcool;
- expunerea la mirosurile puternice de substanțe chimice sau parfumuri;
- alergenii;
- abuzul de analgezice;
- predispozitia genetica , în special in cazul migrenei
Numai o mică parte din pacienții cu durere de cap ascund în spatele acestei manifestări o boală gravă. Există însă, dupa cum deja am mentionat, câteva semnale de alarmă (red flags) care necesita evaluare neurologica si investigatii imagistice suplimentare:
- instalarea bruscă a unei dureri de cap foarte intense, manifestare care reprezintă o urgență medicală. Pacientul ar trebui să se prezinte la o cameră de gardă;
- schimbarea tipului obișnuit al durerii la un pacient cunoscut cu cefalee
- cefalee la care se asociaza si manifestări sistemice, precum febra;
- prezența unui deficit neurologic (deficit motor, tulburare de sensibilitate, tulburare de vedere)
- istoricul de neoplasm, de boală a sistemului imun sau de infecție HIV;
- apariția durerii de cap în sarcină sau în perioada imediat următoare nașterii;
- debutul posttraumatic;
- accentuarea durerii la efort fizic, tuse, strănut;
- vârsta de debut peste 65 ani;
- caracterul progresiv al durerii.
De foarte multe ori, pacienții ajung la doctor având în spate un istoric lung de durere, după ce au încercat numeroase remedii și pastile pentru dureri de cap.
Primul si cel mai important pas in evaluarea si diagnosticarea unui pacient cu cefalee il reprezinta o anamneză detaliată. Pacientul are o contributie extrem de importanta in aceasta etapa si pentru un diagnostic cat mai precis este idesteal ca acesta sa poata preciza localizarea durerii, intensitatea, durata unui episode dureros, frecventa cu care se repeta aceste atacuri si prezeta/absenta altor acuze, precum greata, vasrsaturi sau simptome neurologice, sau daca exista factori care agraveaza/amelioreaza cefaleea. La fel de important este si momentul zilei in care apar atacurile dureroase, daca exista in familie mai multi membri care sufera de durere de cap, daca pacientul sufera de alte boli, sau contextual in care apare durerea (de exemplu exista cefalee catameniala- adica cefalee care apare la menstruatie) .Se continua cu examenul fizic complet, eventual probe de laborator și imagistice.
Astfel, în baza anamnezei și a unui examen clinic, doctorul va putea încadra durerea de cap într-o anumită categorie, ceea ce îi va permite să stabilească un plan de investigație și o anumită conduită terapeutică.
Deoarece există numeroase cauze ale durerilor de cap, nu există un tratament unic, acesta fiind diferit în funcție de tipul de cefalee. De aceea, acuratețea diagnosticului este foarte importantă pentru eficiența tratamentului .
Tratament
Tratamentul durerii de cap include
- medicamente folosite in acut, in timpul puseului dureros, care vizeaza ameliorarea/remisiunea durerii si a simptomelor associate- analgezice, antimigrenoase, antiemetice.
- Medicatie profilactica- variaza in functie de tipul de cefalee si trebuie urmata zilnic, avand ca scop reducerea frecventei, a duratei si a intensitatii episodului dureros.
- Schimbarea stilului de viata:
– respectarea igienei somnului aproximativ 7 ore de somn pe noapte)
– respectarea orarului meselor, fără a sări peste mese;
– evitarea deshidratării;
– în migrenă este recomandată evitarea alimentelor care pot juca rol de factor declanșator (trigger) al unei crize migrenoase, cum ar fi anumite brânzeturi care au un conținut ridicat de tiramină, alcoolul, alimente conținând anumiți aditivi alimentari cum ar fi glutamatul monosodic, etc.;
– evitarea sedentarismului, un program constant de activitate fizica.
Articol scris de Dr. Daniela Lungu – medic specialist neurologie si membru al echipei medicale a Retelei Medicale Victoria.